RSS

Arhivele lunare: Martie 2011

Statutul Uniunii Tineretului Comunist din 1925. I

stud. Aioanei D. Alexandru, Universitatea Alexandru Ioan Cuza

După Congresul Socialist din mai 1921 s-a încercat aplicarea aceleiași metode a radicalizării unei părți a social-democraților și în privința tineretului. Comuniștii au încercat să creeze o organizație de tineret de masă spre care să deturneze tineretul social-democrat sau sindical. Lucrurile nu s-au petrecut întocmai cum doreau aceștia, ei recunoscând că înființarea „Uniunii Tineretului Comunist a urmat un drum sinuos, anevoios, ea reprezentând rezultatul unui proces complex, îndelung”. O organizație comunistă de tineret a fost până la urmă înființată, literatura de partid afirmând că în ianuarie 1924 a avut loc la Sibiu, în ilegalitate, primul congres al Uniunii Tineretului Comunist unde s-au stabilit printre altele relațiile organizației cu partidul.

În continuare publicăm în două părți statutul provizoriu al Uniunii Tineretului Comunist elaborat în 1925:

STATUTUL PROVIZORIU AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST DIN ROMÂNIA

1. Denumirea Uniunii

1) Uniunea Tineretului Comunist din România este secție a Internaționalei Tineretului Comunist și a Federației Balcanice a Tineretului Comunist, ea poartă numele: „Uniunea Tineretului Comunist” (Secția I.C.T.).

2. Partea generală

2) U.T.C.R. ca și toate secțiunile I.C.T., este organizată pe baza centralismului democratic. Principiile fundamentale ale acestuia sunt: a) alegerea tuturor organelor de jos în sus; b) recunoașterea obligativității tuturor hotărârilor organelor superioare, stricta disciplină revoluționară, executarea rapidă și exactă a hotărârilor I.C.T. și ale organelor de conducere; c) discuții asupra unei oarecari poate dura numai până când organul respectiv ia o hotărâre definitivă.

3) În domeniul activității politice U.T.C.R. este complet subordonată Partidului Comunist din România (P.C.R.). În toate celelalte domenii de activitate ea este complet autonomă și-și dezvoltă activitatea în strânsă legătură cu P.C.R.

4) Membru al Uniunii poate să fie acela care a) își însușește statutele U.T.C.R. și I.C.T., b)este membru unui nucleu al Uniunii, c) depune în nucleu o muncă activă și se supune hotărârilor I.C.T. și Uniunii, d) se comportă în cadrul normelor de conspirație și e) plătește regulat cotizațiile sale.

5) Primirea unui nou membru se admite numai după hotărârea nucleului și după aprobarea comitetului local. (C.L.)

6) Membrul nucleului este dator să avizeze prin secretarul nucleului despre schimbarea ocului de muncă și despre mutarea în altă localitate.

7) Un membru al Uniunii nu poate părăsi țara, decât cu aprobarea Comitatului Central. În caz contrar este considerat exclus.

3. Nucleele

a) Nuclee de întreprinderi

8) Organizația de bază a Uniunii este numai nucleul de întreprindere (fabrici, uzine, mine, ateliere, moșii, ferme, căi ferate, vapoare etc.). Nucleul de întreprindere este compus din toți membrii U.T.C.R. care lucrează într-o întreprindere.

9) Nucleul este compus din cel puțin 3 membri.

10) În cazul în care într-o întreprindere avem numai 1 sau 2 membri ei sunt considerați ca un nucleu incomplet și au ca sarcină completarea nucleului.

11) Până la completarea nucleului, nucleul incomplet este repartizat unui nucleu din întreprinderile vecine.

12) Din cauza situației ilegale a Uniunii, nucleul care a trecut de 8 membri trebuie împărțit în subnuclee, care la rândul lor nu pot trece de 7 membri. Subnucleele vor fi organizate, după posibilitate, pe secțiuni de întreprindere (Secția turnători, lăcătuși, strungari, etc.).

13) La conducerea unui nucleu fără subnuclee stă un secretar ales la ședința nucleului.

14) La conducerea unui nucleu împărțit în subnuclee stă un birou compus din trei până la cinci membri, aleși la ședința delegațiilor din toate subnucleele. Biroul alege din sânul său un secretar. În biroul nucleului trebuie să fie reprezentate toate subnucleele.

15) Fiecare subnucleu are la conducerea sa un secretar ales la ședința subnucleului, care ține legătura cu biroul nucleului.

16) În cazul în care un membru al nucleului este concediat din întreprindere, el rămâne totuși membru al nucleului până își găsește lucru în altă parte.

b) Nuclee la sate

17) Membrii Uniunii care lucrează la o moșie, conac, fermă, plantație, etc. dintr-un sat, sânt organizați în nuclee de moșii sau conac.

18) În caz că într-un sat n-avem membri pe moșii, conacuri, ferme, planații etc., atunci toți membrii din acest sat sânt organizați în nucleul de sat! Nucleele de sat ca și nucleele de fabrică, sânt împărțite în subnuclee.

c) Nuclee de școli și universități

19) Membrii Uniunii, care învață în școli industriale, licee, etc., sânt organizați în nuclee pe școli, împărțite în subnuclee pe clase. Studenții membrii ai Uniunii sânt organizați în nuclee pe universități împărțite în subnuclee după facultăți.

20) Alegerea secretarilor de subnucleu și de nucleu, precum și alegerea biroului de nucleu școlar sau universitar, se face ca la nucleele de întreprinderi.

21) În școli de ucenici nu organizăm nuclee, ci fracțiuni.

22) Toți membrii organelor de conducere  sânt obligați a fi membrii unui nucleu de întreprindere.

d) Organizațiile secundare și de tranziție

23) Ca o formă organizatorică de tranziție până la deplina organizare a Uniunii, organizăm nuclee de stradă sau de breaslă. La fel în acele localități unde nu există nici măcar o industrie mijlocie.

24) Nucleele de stradă sau de breaslă sânt forme secundare de organizare și nu au aceiași importanță ca nucleele de întreprinderi.

e) Rolul și sarcinile nucleelor de întreprinderi

25) Nucleul de întreprindere este organizația care face legătura dintre Uniune și masele largi ale muncitorilor și țăranilor tineri. Sarcinile nucleului sânt următoarele: a duce o puternică și sistematică muncă de agitație și propagandă în masele largi ale tineretului muncitoresc și țărănesc, a recruta noi membri, a difuza literatura U.T.C.R. și P.C.R. a edita ziarul nucleului, a participa în mod activ la viața întreprinderii, a lua o atitudine bolșevică în toate chestiunile, a organiza și conduce toate luptele economice ale tineretului din întreprindere și a exploata aceste lupte pentru educația politică.

26) Nucleul de întreprindere, ca bază a Uniunii își duce activitatea sa în toate activitățile Uniunii  (organizatoric, agitație și propagandă, economico-sindical,… presă, etc.).  Munca se distribuie tuturor membrilor nucleului, în așa mod în care toți să fie ocupați.

27) În cadrul hotărârilor organelor superioare, nucleul de întreprindere are dreptul de a lua hotărâri în toate chestiunile activității în întreprindere.

28) Nucleul ține regulat, și cel puțin odată pe săptămână ședințe și la fel, odată pe săptămână are legătură prin secretar cu comitetul local.

4. Organizația locală

29) Organizația locală se compune din toate nucleele dintr-o localitate. Organizația locală este condusă de către un comitet local compus din 3 până la 5 membri.

30) Comitetul local se alege la Conferința locală, care este compusă din delegați ai tuturor nucleelor din localitate.

31) Conferința locală are loc lunar.

32) Comitetul local alege din sânul lui un secretar și repartizează răspunderile între membrii comitetului.

33) Comitetul local conduce și controlează întreaga activitate a organizațiilor din localitate și este direct responsabil pentru această activitate față de Conferința locală și organele superioare.

34) Comitetul local ține săptămânal ședințe și trimite lunar rapoarte morale și materiale amănunțite și în scris organului superior apropiat, cu care țin o legătură trainică.

Documente din Istoria Uniunii Tineretului Comunist din România. 1917-1944, Editura Tineretului, București, 1958, p. 103-114.

 

Legaţia României comuniste de la Washington şi supravegherea coloniei române din America în 1950

Paul Nistor – Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iaşi

În contextul luptei pentru putere și a dorinței de legitimare, diplomaţia se dovedea a fi deosebit de utilă noului guvern comunist. Aceasta trebuia să transmită „corect” în afara ţării noile modificări făcute sub influenţa Moscovei dar şi să informeze eficient Bucureştiul  despre modul în care acţionau „adversarii” noului regim, constituiţi în grupuri cu influenţă consistentă pe teritoriile european şi american.

Supravegherea coloniei şi a emigraţiei române din S.U.A. s-a manifestat mai intens în 1950, înregistrându-se totuşi schimbări majore în interesul arătat fiecărui grup. Pe măsură ce emigraţia politică devenea tot mai neputincioasă şi mai divizată, Legaţia R.P.R. devenea mult mai interesată de captarea atenţiei românilor americani, unii din ei trăitori de decenii în America, iar alţii chiar născuţi acolo.

După cum ne arată rapoartele diplomatice, oficialităţile române erau profund enervate de ajutorul pe care emigraţia politică a Estului îl primea de la administraţia Truman. În 1950, guvernul Statelor Unite a acordat un sprijin din ce în ce mai făţiş trădătorilor români fugiţi din ţară, care se găsesc în Statele Unite sau în zonele americane de ocupaţie din Austria şi Germania”. Ajutorul era acordat prin Comitetul pentru Europa Liberă, înfiinţat în 1949, al cărui preşedinte era Joseph Grew – fost subsecretar de stat, iar membri – generalul Eisenhower, ziaristul Mark Etheridge, William Green – preşedintele sindicatului A.F.L., Jones Carey – secretarul sindicatului C.I.O., etc. În plus, „trădătorii români au fost sprijiniţi şi prin aşa numitul Comitet naţional americano-român, care grupează mai ales reacţionarii americani de origine română, precum şi cercurile bisericeşti din Statele Unite, conduse de preotul Truţă”.

Erau consemnate în continuare mai multe activităţi ale Comitetului Naţional Român de la New York, care după retragerea generalului Rădescu îl alesese ca preşedinte pe Constantin Vişoianu, fost ministru de externe. Acest grup încerca să ducă o propagandă constantă contra guvernului comunist de la Bucureşti prin presă şi radio, prin memorandum-uri şi scrisori, adresate  O.N.U. şi guvernul american. În aceste memorii, apreciau reprezentanţii guvernului Groza, emigraţia „calomnia R.P.R., cerea ajutor pentru fasciştii şi trădătorii fugiţi din ţară”.

Diverse cercuri americane sprijineau ziare anticomuniste româneşti precum „Lumina”, „Solia”, „America” – în S.U.A., „Patria” în Germania de Vest şi „Vestitorul” în Austria. Bucureştiul era informat că în Austria exista cel mai vizibil sprijin american pentru „fascişti şi trădători”, prin intermediul unor organizaţii patronate de americani: „Misiunea Unită, Caroman, Comitetul român din Salzburg, Arces, etc.”. Românii refugiaţi ar fi primit bani, alimente şi permise de emigrare. După opinia guvernului român, s-ar fi întâmplat şi lucruri mai grave, în acelaşi context: „sub ocrotirea americanilor, fasciştii români din Austria au organizat manifestaţii publice, unde s-au dedat la atacuri şi provocări împotriva R.P.R. (la 10 mai 1950 la Linz)”.

Acestea erau doar câteva motive pentru care Bucureştiul cerea Legaţiei sale de la Washington supravegherea strictă a emigraţiei politice româneşti, precum şi purtarea unei campanii pentru câştigarea de simpatii în interiorul coloniei române din S.U.A. La începutul anului 1950 era trimis în ţară un raport a cărui primă anexă se intitula „Câteva cuvinte despre refugiaţi, în S.U.A.”. Opinia reprezentantului guvernului Groza era aceea a activării emigraţiei în ultimele luni. Deşi se considera că fosta elită politică a României nu avea contact cu masa românilor americani, influenţa pe care o exercita se realiza totuşi prin preoţime şi prin intermediul ziarului românesc „America”. Textul reia din nou lista comitetelor româno-americane, precizând că acestea poartă acţiuni pentru „strângerea de bani şi cazarea bandiţilor”. A fost adăugat şi un comitet american, în frunte cu Byrd, care îi sprijinea pe refugiaţi prin colectarea de bani.

Raportul mai aprecia că „acţiunea acestor trădători are oarecare efecte”. Membri ai emigraţiei politice sau americani care îi sprijineau erau invitaţi constant la întruniri ale tuturor societăţilor din „Uniunea şi Liga” – forma federativă a asociaţiilor româneşti. Temele abordate aici gravitau în jurul a trei subiecte importante: „1. Se face apel pentru refugiaţi, 2. Se cere intervenţia guvernului american pentru „eliberarea României”, 3. Se calomniază R.P.R. şi U.R.S.S.”. Acţiunea „trădătorilor” ar fi fost purtată prin biserici şi prin „Uniunea şi Liga”. Cu ajutorul ziarului „America”, anticomuniştii doreau păstrarea influenţei în societăţi. Legaţia descoperise că cea mai mare societate – „Carpatina” – era nemulţumită de acea stare de lucruri şi se răzvrătise. Din acest motiv, însă, fusese suspendată din federaţia asociaţiilor până după congresul „Uniunii şi Ligii” care urma să aibă loc în noiembrie. Efortul emigraţiei de a păstra controlul asupra societăţilor românilor americani ar fi fost atât de important încât congresul fusese convocat în Canada şi, conform opiniei legaţiei, „au aranjat cu guvernul canadian să nu dea viză decât celor ce vor vota pentru ei”.

Relaţiile Legaţiei României comuniste cu colonia română din America erau unele cât se poate de stranii. Diplomaţii Bucureştiului erau mai puţin interesaţi să-i informeze corect pe românii din America şi intenţionau mai mult să obţină o influenţă crescîndă asupra diferitelor grupuri sociale sau profesionale. Proiectele de propagandă şi influenţă se derulau treptat. Mai întâi, Legaţia dorea dobândirea de simpatii în mediile româneşti, apoi ţintea la preluarea controlului în diferite organisme, parohii ortodoxe şi asociaţii româno-americane. Prin acestea, se considera că pe termen lung se putea duce, în America, o propagandă favorabilă regimului de la Bucureşti.

Beneficiind de conflictul deschis între mai multe facţiuni religioase, diplomaţii români din Washington s-au implicat în disputa pentru plasarea unui om fidel în scaunul de episcop al Bisericii Ortodoxe Române din America.Cu toată opoziţia cercurilor şi ziarelor româneşti de dreapta, având şi sprijinul unor protopopi colaboraţionişti, Bucureştiul a reuşit numirea lui Andrei Moldovan în acel post. Noul episcop promitea regimului din România o fidelitate pe termen lung.

În ceea ce privea oamenii simpli, Legaţia avea doar o vagă idee despre condiţiile de viaţă şi despre simpatiile politice ale românilor din America. De aceea, diplomaţii guvernului Groza au fost obligaţi să viziteze mai multe centre în care trăiau conaţionali (Montreal, Chicago, Detroit, Cleveland). Acolo se duceau  acţiuni simple de propagandă şi informare dar şi încercări de cooptare a unor  colaboratori de nădejde.  Deşi acţiunile Legaţiei R.P.R. nu erau spectaculoase, ele erau destul de agresive şi implantau germenii dezbinării între românii americani.


 

Repere al istoriei „tineretului revoluționar”

Aioanei D. Alexandru

Numai transformând radical instruirea, organizarea și

educarea tineretului vom izbuti ca rezultatul eforturilor

tinerei generații să fie crearea unei societăți care să nu

semene cu cea veche, adică crearea societății comuniste.

V. I. Lenin

 

Dragi cititori, începând de astăzi vom publica săptămânal documente pe diverse teme istorice pentru a facilita contactul direct cu trecutul prin intermediul arhivelor. Nu am intervenit deloc în structura documentelor, nici în gramatică sau ortografie considerând că astfel vor putea vorbi mai bine despre  societate și oamenii acelor timpuri.

Regimurile comuniste, ca de altfel și celelalte regimuri totalitare, au acordat o mare atenție generației tinere. Dacă principala misiune a revoluționarilor a fost doar distrugerea vechiului regim, decadent și „exploatator”, misiunea tinerilor în noua orînduire socialistă era să ducă mai departe schimbarea. Din acest motiv regimul comunist a încercat să pună în valoare și să se folosească de energia și entuziasmul tinerilor generații. Tineretul trebuia educat în spiritul noilor valori, pentru a se crea o rezervă de cadre pregătită să înlocuiască locurile lăsate libere de epurările succesive. Pentru comuniști munca reprezenta o metodă pedagogică. Ei considerau integrarea tinerilor în câmpul muncii o necesitate iminentă. În viziunea lor doar intrarea în rândurile proletariatului îi putea confrunta pe tineri cu problemele reale ale vieții, maturizându-i astfel biologic și cognitiv. Potrivit ideologiei comuniste, doar tinerii muncitori meritau să ia parte la activitățile politice și erau promovați în structurile de conducere a organizațiilor de tineret ;i de partid. Tinerii intelectuali au fost mereu marginalizați, excluși, fiind adeseori ținta represiunii și terorii.

 

 

Sarcinile Uniunilor Tineretului

V. I. Lenin

Tovarăși, aș vrea să stăm de vorbă astăzi pe tema, care sunt sarcinile fundamentale ale Uniunii Tineretului Comunist și, în legătură cu aceasta, cum trebuie să fie organizațiile de tineret într-o republică socialistă în general.

Asupra acestei probleme se cuvine să ne oprim cu atât mai mult cu cât într-un anumit sens, se poate spune că tocmai tineretul va avea de îndeplinit adevărata sarcină a creării societății comuniste. Căci este clar că generația de oameni ai muncii care a crescut în societatea capitalistă va putea, în cazul cel mai bun, să îndeplinească sarcina nimicirii vechilor rînduieli capitaliste, bazate pe exploatare. Ea va reuși în cazul cel mai bun, să îndeplinească sarcinile creării unei orînduiri sociale care să ajute proletariatul și clasele muncitoare să păstreze puterea în mâinile lor și să creeze o temelie trainică, pe care va putea să zidească numai generația care intră în muncă în condiții noi, în condiții în care nu există relații de exploatare între oameni.

Și iată că , abordând din acest punct de vedere problema sarcinilor tineretului, trebuie să spun că aceste sarcini ale tineretului, în general, și ale uniunilor tineretului comunist și oricăror alte organizații, în special, ar putea fi exprimate într-un singur cuvânt: sarcina noastră constă în a învăța.

Se înțelege că acesta nu este decît „un cuvînt”. El încă nu dă un răspuns la problemele principale și esențiale: ce să înveți și cum să înveți? aici totul constă în faptul că, odată cu transformarea societății vechi, capitaliste, instruirea, educarea și pregătirea noilor generații, care vor crea societatea comunistă, nu pot rămîne cele de altădată. Instruirea, educarea și pregătirea tineretului trebuie să pornească de la materialul lăsat nouă de societatea veche. Noi putem construi comunismul numai pornind de la acea sumă de cunoștințe, organizații și instituții, numai cu acea rezervă de forțe umane și de mijloace care ne-au rămas de la vechea societate. Numai transformând radical instruirea, organizarea și educarea tineretului vom izbuti să obținem ca rezultatul eforturilor tinerei generații să fie crearea unei societăți care să nu semne cu cea veche, adică crearea societății comuniste. De aceea trebuie să ne oprim amănunțit asupra întrebării: ce trebuie să învețe și ce trebuie să învețe tineretul dacă vrea cu adevărat să îndreptățească titlul de tineret comunist, și cum să-l pregătim, ca să știe să termine și să desăvârșească ceea ce am început noi.

Trebuie să spun că primul răspuns și care ar părea cel mai firesc este că uniunea tineretului și în general întregul tineret care vrea să treacă la comunism trebuie să învețe comunismul.

Dar acest răspuns:  „să învețe comunismul” este prea general. Ce ne trebuie pentru a învăța comunismul? Ce trebuie să desprindem din suma cunoștințelor generale pentru a dobândi cunoașterea comunismului? Aici ne amenință o serie întreagă de primejdii, care se manifestă pretutindeni de îndată ce sarcina studierii comunismului este pusă greșit sau atunci când ea este înțeleasă prea unilateral […].

Școala veche declara că vrea să creeze un om instruit din toate punctele de vedere, că ea predă științele în general. Noi știm că aceasta era pe de-a-ntregul fals, căci toată societatea era întemeiată și se baza pe împărțirea oamenilor în clase, în exploatatori și asupriți. Firește că toată școala veche, fiind în întregime pătrunsă de spiritul de clasă, dădea cunoștințe numai copiilor burgheziei. În aceste școli , tînăra generație de muncitori și țărani nu era atât educată, cît dresată în interesul aceleiași burghezii. Ei erau educați în așa fel, încît să se creeze pentru burghezie slugi folositoare, care să fie capabile să-i dea profit și care totodată să nu-i tulbure trîndăvia. De acea, respingând școala veche, noi ne-am pus drept sarcină să luăm din ea numai cea ce ne trebuie pentru a obține o adevărată educație comunistă […].

Fără înțelegerea limpede a faptului că numai prin cunoașterea precisă a culturii create de întreaga dezvoltare a omenirii, numai prin prelucrarea ei, se poate constitui o cultură proletară, fără această înțelegere nu vom putea îndeplini sarcina aceasta. Cultura proletară nu este ceva care vine nu se știe de unde, nu este o născocire a oamenilor care își zic specialiști în cultura proletară. Toate astea sunt curate prostii. Cultura proletară trebuie să apară ca o dezvoltare firească a acelui bagaj de cunoștințe pe care omenirea le-a elaborat sub jugul societății capitaliste, a societății moșierești, a societății birocratice. Toate aceste cărări duceau, duc și vor continua să ducă spre cultura proletară, la fel cum economia politică, prelucrată de Marx, ne-a arătat unde trebuia să ajungă societatea omenească, ne-a arătat trecerea la lupta de clasă, la începutul revoluției proletare….

Cuvântare rostită la al III-lea Congres General al Uniunii Tineretului Comunist din Rusia, 2 octombrie 1920, V. I. Lenin, Despre tineret, Editura Tineretului, 1956, p. 315-320.

 

 

 

Prezentare de carte

 

Aioanei D. Alexandru

Valer Moga, Sorin Arhire (coord), Problema Transilvaniei în discursul politic de la sfârșitul primului război mondial, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009.

Apărută în 2009 sub egida Academiei Române, lucrarea de față este coordonată de doi profesori din cadrul Facultății de Istorie și Filologie a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Volumul reunește între coperțile sale o serie de studii ce înscriu lucrarea într-un domeniu nou de cercetare în istoriografia noastră, și anume, analiza discursului politic vizavi de un fapt sau un eveniment istoric.

Autorii studiilor din acest volum deși sa-u lovit de lipsuri documentare și metodologice, au reușit totuși să realizeze și să scoată în evidență în principal, evoluția sensurilor pe care le au anumite concepte precum, națiune, neam, popor, autonomie, liberă dispunere, în discursul diferitelor formațiuni politice și a liderilor politici, sau modul cum se raportează diferite medii politice la situația Transilvaniei în contextul sfârșitului  „Marelui Război”.

Avândul ca precursor pe Michel Focault, analiza discursului este o metodă de cercetare ce se impune cu greu în istoriografia noastră. Încercând anumite clarificări metodologice, Valer Moga, unul dintre coordonatorii acestui volum, subliniază, citându-l și pe Dominique Maingueneau, că în analiza discursului politic nu este nic o diferentă între oral și scris.

În studiul său, „Națiunea în discursul politic românesc din Transilvania”, autorul, V. Moga, face o analiză a conceptelor de națiune, autonomie… și a modului cum au fost folosite de către liderii politici români din Ardeal. De exemplu el afirmă că, națiunea ca și concept a suferit trecerea de la sensul de „națiune română din Transilvania și Ungaria” la cel de națiune română ca un întreg unitar (p. 99). Concluzia la care ajunge autorul, face referire la faptul că fiecare organism politic, în funcție de idealurile sale și de contextul istoric își crează propriul discurs și oferă acestor concepte propriile semnificații.

Demersul lui Sorin Radu, ”Internaționalism și Principatele Române: O perspectivă asupra discursului politic al social-democraților români din Ungaria (1917-1918)”,  prezintă un interes aparte, deoarece autorul se apleacă asupra unei grupări politice ce a trebuit mereu să jubileze între internaționalism și susținerea idealului național. La o analiză a istoriografiei comuniste ce face referire la momentul Marii Uniri, autorul observă faptul că social-democrații care au susținut sau au participat la realizarea unirii, erau considerați până la 1960 „deviaționiști de dreapta” sau „vânduți intereselor burgheze” (p.119-120), pentru ca odată cu generația istoricilor Mușat și Ardealeanu să se ajungă la concluzia că „proletariatul, socialiștii români se aflau în primele rânduri ale luptei pentru unire”(p. 122). La finalul studiului autorul concluzionează afirmând că alăturarea socialiștilor efortului pentru realizarea unirii, le-a conferit acestora un prestigiu aparte în perioada interbelică cu atât mai mult cu cât acest efort a fost depus în ciuda internaționalismului afișat.

„Mediile politice britanice și problema românească (1918-1920)„ studiul lui Sorin Arhire, este o introspecție în discursul și atitudinea, diplomaților, în general, britanici, asupra evenimentelor din Transilvania la sfârșitul războiului și în timpul tratativelor de pace. Evenimente marcate de intervenția trupelor române în ungaria, negocierea graniței cu vecinul vestic sau a statutului minorităților. Exceptând anumit articole din presa Londoneză, care iau oarecum partea Ungariei, autorul afirmă că mediile politice și diplomatice, care nu încape îndoială, cunoșteau mai bine situația țării noastre și interesele regatului în zonă, au susținut cauza României (p. 193-194).

Principiile și acțiunea președintelui american Woodow Wilson au fost studiate și analizate în diverse studii și dintr-o multitudine de perspective astfel că studiul lui Daniel Mihai Melinte greu poate să impună un unghi diferit de analiză.

Studiul lui Attila Varga „Morile de vânt ale zeilor: Momentul 1918 și implicațiile sale în lumina unor surse francmasonice edite și inedite”, deși prezintă prin titlu o nuanță de inedit, face în cea mai mare parte o analiză a cărții istoricului francez de origine maghiară François Feijtő „Requiem pour un empire défunt: Histoire de la destruction de l`Austriche-Hongrie”. Lucrare în care autorul subliniază implicațiile și rolul lojilor francmasonice în reconfigurarea granițelor europei la sfârșitul războiului. Cu toate acestea demersul este unul deosebit de important mai ales prin prisma faptului că aduce în discuție surse noi valorificate de o metodologie specifică.

Dincolo de o serie de minusuri pe care le contabilizează unele articole, lucrearea de față merită atenția cuvenită datorită faptului că propune o temă și o metodologie nouă de analiză, demonstrând că imaginea despre un eveniment din trecut poate fi mereu actualizată și îmbunătățită.

 

Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești „Viață Cotidiană, Familie, Alimentație și Populație în Secolele XVIII-XXI”


Desfășurată sub dictonul „Învățați sunt aceia care au citit grămezi de cărți; cugetătorii, geniile, luminătorii
lumii și îndrumătorii neamului omenesc sunt cei ce-au citit nemijlocit în cartea lumii”, sesiunea desfășurată la Cluj-Napoca pe 18-19 martie 2011 s-a individualizat prin tematica de istorie socială și diversitatea temele abordate.

Subiectul general a permis aducerea la masa dezbaterilor unor teme deosebit de importante puțin abordate de istoriografia română, preocupată după 1989 de politic, evenimențial și diplomație. Comunicări precum Micul Paris și mahalaua, Gara ca spectacol cotidian; între ceremonialuri publice, viață privată și cotidian, „Omul nou” în lumea celor mici, Epidemiile de ciumă din Brașov sec. XVIII-XIX, sau alte abordări ale problemei familiale, alimentația, au demonstrat că deși aparent epuizată istoria secolelor XVIII-XX cuprinde încă paliere neexploatate sau cărora li s-a acordat prea puțină atenție. Volumul ce va apărea, reunind toate aceste studii, va fi o contribuție importantă la  istoria socială a Transilvaniei și nu numai deoarece valorifică importante surse de arhivă asupra cărora aplică noi sisteme de analiză interdisciplinară.

Din punct de vedere organizatoric, Sesiunea de Comunicări a fost un succes datorită efortului îndelungat al masterandelor Roxana Pop, Ana-Maria Macavei și Loredana Baciu care au fost susținute și ajutate în realizarea acestui proiect de către profesorii universitari Ioan Bolovan și Nicolae Bocșa care le-au mijlocit accesarea de sponsorizărilor și le-au pus la dispoziție spații ale universității pentru desfășurarea lucrărilor, precum și autocarul U.B.B. pentru excursia de pe 20 martie de la Roșia Montană. De fapt unul dintre sponsorii acestui eveniment a fost Roșia Montană Gold Corporation.

Menit a facilita schimbul de idei și dezbaterile științifice în rândul studenților și masteranzilor evenimentul s-a bucurat și de prezența la lucrările sale a numeroși profesori și cercetători care au luat parte la lucrări și au fost moderatori pe parcursul celor două zile de comunicări. Profesori și cercetători care poate dându-și programul peste cap au ales să stea în mijlocul studenților pentru ai asculta și a le oferi sugestii, completări sau pentru a obiecta și critica atunci când era cazul.

Organizat de Masterul de Istoria și Socio-Antropologia Epocii Moderne din cadrul Facultății de Istorie și Filozofie a Universității Babeș-Bolyai evenimentul a mai avut ca parteneri pe  Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Centrul de Studierea Populației, Roșia Montană Gold Corporation, Mind Shop.




 
Un comentariu

Scris de pe Martie 23, 2011 în Evenimente