RSS

Legaţia României comuniste de la Washington şi supravegherea coloniei române din America în 1950

26 Mar

Paul Nistor – Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iaşi

În contextul luptei pentru putere și a dorinței de legitimare, diplomaţia se dovedea a fi deosebit de utilă noului guvern comunist. Aceasta trebuia să transmită „corect” în afara ţării noile modificări făcute sub influenţa Moscovei dar şi să informeze eficient Bucureştiul  despre modul în care acţionau „adversarii” noului regim, constituiţi în grupuri cu influenţă consistentă pe teritoriile european şi american.

Supravegherea coloniei şi a emigraţiei române din S.U.A. s-a manifestat mai intens în 1950, înregistrându-se totuşi schimbări majore în interesul arătat fiecărui grup. Pe măsură ce emigraţia politică devenea tot mai neputincioasă şi mai divizată, Legaţia R.P.R. devenea mult mai interesată de captarea atenţiei românilor americani, unii din ei trăitori de decenii în America, iar alţii chiar născuţi acolo.

După cum ne arată rapoartele diplomatice, oficialităţile române erau profund enervate de ajutorul pe care emigraţia politică a Estului îl primea de la administraţia Truman. În 1950, guvernul Statelor Unite a acordat un sprijin din ce în ce mai făţiş trădătorilor români fugiţi din ţară, care se găsesc în Statele Unite sau în zonele americane de ocupaţie din Austria şi Germania”. Ajutorul era acordat prin Comitetul pentru Europa Liberă, înfiinţat în 1949, al cărui preşedinte era Joseph Grew – fost subsecretar de stat, iar membri – generalul Eisenhower, ziaristul Mark Etheridge, William Green – preşedintele sindicatului A.F.L., Jones Carey – secretarul sindicatului C.I.O., etc. În plus, „trădătorii români au fost sprijiniţi şi prin aşa numitul Comitet naţional americano-român, care grupează mai ales reacţionarii americani de origine română, precum şi cercurile bisericeşti din Statele Unite, conduse de preotul Truţă”.

Erau consemnate în continuare mai multe activităţi ale Comitetului Naţional Român de la New York, care după retragerea generalului Rădescu îl alesese ca preşedinte pe Constantin Vişoianu, fost ministru de externe. Acest grup încerca să ducă o propagandă constantă contra guvernului comunist de la Bucureşti prin presă şi radio, prin memorandum-uri şi scrisori, adresate  O.N.U. şi guvernul american. În aceste memorii, apreciau reprezentanţii guvernului Groza, emigraţia „calomnia R.P.R., cerea ajutor pentru fasciştii şi trădătorii fugiţi din ţară”.

Diverse cercuri americane sprijineau ziare anticomuniste româneşti precum „Lumina”, „Solia”, „America” – în S.U.A., „Patria” în Germania de Vest şi „Vestitorul” în Austria. Bucureştiul era informat că în Austria exista cel mai vizibil sprijin american pentru „fascişti şi trădători”, prin intermediul unor organizaţii patronate de americani: „Misiunea Unită, Caroman, Comitetul român din Salzburg, Arces, etc.”. Românii refugiaţi ar fi primit bani, alimente şi permise de emigrare. După opinia guvernului român, s-ar fi întâmplat şi lucruri mai grave, în acelaşi context: „sub ocrotirea americanilor, fasciştii români din Austria au organizat manifestaţii publice, unde s-au dedat la atacuri şi provocări împotriva R.P.R. (la 10 mai 1950 la Linz)”.

Acestea erau doar câteva motive pentru care Bucureştiul cerea Legaţiei sale de la Washington supravegherea strictă a emigraţiei politice româneşti, precum şi purtarea unei campanii pentru câştigarea de simpatii în interiorul coloniei române din S.U.A. La începutul anului 1950 era trimis în ţară un raport a cărui primă anexă se intitula „Câteva cuvinte despre refugiaţi, în S.U.A.”. Opinia reprezentantului guvernului Groza era aceea a activării emigraţiei în ultimele luni. Deşi se considera că fosta elită politică a României nu avea contact cu masa românilor americani, influenţa pe care o exercita se realiza totuşi prin preoţime şi prin intermediul ziarului românesc „America”. Textul reia din nou lista comitetelor româno-americane, precizând că acestea poartă acţiuni pentru „strângerea de bani şi cazarea bandiţilor”. A fost adăugat şi un comitet american, în frunte cu Byrd, care îi sprijinea pe refugiaţi prin colectarea de bani.

Raportul mai aprecia că „acţiunea acestor trădători are oarecare efecte”. Membri ai emigraţiei politice sau americani care îi sprijineau erau invitaţi constant la întruniri ale tuturor societăţilor din „Uniunea şi Liga” – forma federativă a asociaţiilor româneşti. Temele abordate aici gravitau în jurul a trei subiecte importante: „1. Se face apel pentru refugiaţi, 2. Se cere intervenţia guvernului american pentru „eliberarea României”, 3. Se calomniază R.P.R. şi U.R.S.S.”. Acţiunea „trădătorilor” ar fi fost purtată prin biserici şi prin „Uniunea şi Liga”. Cu ajutorul ziarului „America”, anticomuniştii doreau păstrarea influenţei în societăţi. Legaţia descoperise că cea mai mare societate – „Carpatina” – era nemulţumită de acea stare de lucruri şi se răzvrătise. Din acest motiv, însă, fusese suspendată din federaţia asociaţiilor până după congresul „Uniunii şi Ligii” care urma să aibă loc în noiembrie. Efortul emigraţiei de a păstra controlul asupra societăţilor românilor americani ar fi fost atât de important încât congresul fusese convocat în Canada şi, conform opiniei legaţiei, „au aranjat cu guvernul canadian să nu dea viză decât celor ce vor vota pentru ei”.

Relaţiile Legaţiei României comuniste cu colonia română din America erau unele cât se poate de stranii. Diplomaţii Bucureştiului erau mai puţin interesaţi să-i informeze corect pe românii din America şi intenţionau mai mult să obţină o influenţă crescîndă asupra diferitelor grupuri sociale sau profesionale. Proiectele de propagandă şi influenţă se derulau treptat. Mai întâi, Legaţia dorea dobândirea de simpatii în mediile româneşti, apoi ţintea la preluarea controlului în diferite organisme, parohii ortodoxe şi asociaţii româno-americane. Prin acestea, se considera că pe termen lung se putea duce, în America, o propagandă favorabilă regimului de la Bucureşti.

Beneficiind de conflictul deschis între mai multe facţiuni religioase, diplomaţii români din Washington s-au implicat în disputa pentru plasarea unui om fidel în scaunul de episcop al Bisericii Ortodoxe Române din America.Cu toată opoziţia cercurilor şi ziarelor româneşti de dreapta, având şi sprijinul unor protopopi colaboraţionişti, Bucureştiul a reuşit numirea lui Andrei Moldovan în acel post. Noul episcop promitea regimului din România o fidelitate pe termen lung.

În ceea ce privea oamenii simpli, Legaţia avea doar o vagă idee despre condiţiile de viaţă şi despre simpatiile politice ale românilor din America. De aceea, diplomaţii guvernului Groza au fost obligaţi să viziteze mai multe centre în care trăiau conaţionali (Montreal, Chicago, Detroit, Cleveland). Acolo se duceau  acţiuni simple de propagandă şi informare dar şi încercări de cooptare a unor  colaboratori de nădejde.  Deşi acţiunile Legaţiei R.P.R. nu erau spectaculoase, ele erau destul de agresive şi implantau germenii dezbinării între românii americani.


Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: