RSS

PROTOTIPUL FAMILIEI ROMÂNEŞTI SUB REGIMUL COMUNIST (1965-1989) I

04 Apr

Mia Macavei

Facultatea de Istorie și Filosofie, U.B.B.

„Istoria unei familii poate fi portretul în miniatură al unei ţări”

Milovan Djilas

Pentru societăţile socialiste, lipsite de baza de capital a economiilor de piaţă, mobilizarea şi controlul populaţiei au avut un statut special şi o importanţă deosebită, iar aceste aspecte au fost fundamentale în maximizarea potenţialului de dezvoltare. Atenţia acordată fenomenelor demografice a ocupat un loc esenţial în consolidarea şi enunţarea intereselor naţionale pe termen lung, iar pentru a răspunde cerinţelor mari a forţelor de muncă necesare satisfacerii acestor economi, reproducerea forţelor a devenit un element prioritar al planificării[1]. Impusă de către partidul-stat prin mijloace represive de care acesta dispunea discreţionar, politica demografică a echivalat mai degrabă cu un viol coletiv.[2]

În România lui Ceauşescu relaţia dintre preocupările demografice şi interesele naţionale a atins cote extreme, corpul femeii fiind transformat într-un instrument folosit din ce în ce mai mult în satisfacerea politicii statului, iar mamele şi copii devin subiectul direct al politicii oficiale.Rigiditatea existentă în formularea soluţiilor va caracteriza politica pronatalistă a României până inclusiv în 1989, iar accesul limitat la avort va constitui piatra de temelie a acestei politici. Natura restrictivă a politicii regimului nu a fost ilustrată doar prin intermediul decretului 770/1966, ci a fost susţinută şi prin instrumentele de pedepsire şi sancţionare a avortului săvârşit în afara cadrelor permise de lege[3], printr-o legislaţie restrictivă la adresa divorţului sau chiar impunerea unor taxe celibatului, toate acestea urmărind realizarea unei politici pronataliste.

Prin adoptarea legii antiavort în anul 1966 s-au stabilit parametrii ce vor caracteriza relaţia stabilită între statul socialist şi cetăţenii săi, pe toată durata regimului comunist. Controlul pe care statul îl va exercita asupra corpului, va reprezenta mai degrabă instrumentul prin intermediul căruia obiectivele stabilite vor fi transpuse în cotidianul vieţii. „Relaţia care a rezultat din intersecţia politicii statului cu factorii demografici a avut consecinţe directe asupra familiei; ea a schimbat raporturile între sexe şi rolurile lor şi a evidenţiat interesele, adesea contradictorii, ale statului şi cetăţenilor lui, în special pe cele ale femeilor”[4].

Emanciparea femeii în socialism a condus şi la o modificare a relaţiilor de familie, astfel, în România dubla „povară” a femeii a devenit triplă în momentul în care naşterea copiilor a fost decretată „datorie patriotică”. Relaţiile patriarhale moştenie nu s-au modificat semnificativ, astfel că rolurile „tradiţional feminine din familie i-au revenit în continuare femeii şi în cadrul mai larg al diviziunii muncii la nivel de stat”[5]. În realitate însă, emanciparea femeii „prin politica demografică a regimului Ceauşescu a însemnat, mult mai des, emanciparea prin moarte survenită în urma complicaţiilor unui avort ilegal sau prin naşterea unor copii nedoriţi”[6]. De fapt adevărata emancipare nu putea fi realizată decât prin îndeplinirea datoriei şi onoarei patriotice, lucru care a adus numeroase deficite ţării prin creşterea mortalităţii la nivel naţional.

În momentul în care statul a încercat „să legifereze reproducerea biologică în interesul reproducerii sociale, preocupările publice şi cele private au devenit oficial îngemănate”[7]. Astfel că în statele socialiste distrugerea sferei private s-a extins şi asupra relaţiilor dintre stat şi familie, părinţi şi copii, mai exact a avut repercursiuni asupra tuturor relaţiilor sociale. Prin ziarul „Scânteia”, oficiosul partidului, au fost făcute cunoscute noile măsuri şi interdicţii ce vizau noua politică demografică[8]. Această publicaţie a devenit vocea de propagandă a partidului unic care milita exclusiv pentru menţinerea şi promovarea ideii de familie ideală în societatea comunistă formată din cât mai mulţi copii care să contribuie la întinerirea naţiunii române.

Regimul, pentru a împăca interesele familiei cu necesităţile politico-economice, şi-a asumat practic prerogativele familiei tradiţionale, stipulând în Codul Familiei parametrii autorităţii sale: „În Republica Socialistă România statul ocroteşte căsătoria şi familia; el sprijină prin măsuri economice şi sociale dezvoltarea şi consolidarea familiei. Statul apără interesele mamei şi copilului şi manifestă deosebită grijă pentru creşterea şi educarea tinerei generaţii […] În relaţiile dintre soţi, precum şi în exerciţiul drepturilor faţă de copii, bărbatul şi femeia au drepturi egale” (art. 1). Prin codificarea „drepturilor” statului asupra vieţii private şi implicarea acestuia în protejarea instituţiei căsătoriei şi a familiei au fost evidente anumite contradicţii. Un exemplu în acest sens ar fi că statul după ce a oficializat egalitatea între sexe în cadrul familiei şi a expus-o în propaganda oficială, a uitat de ea, astfel că probleme precum violenţa domestică nu a mai intrat în competenţa statului[9].

Prin Codul Familiei statul şi-a asumat rolul de arbitru şi în acelaşi timp de protector al familiei, căsătoriei si maternităţii. Statul „a uzurpat autoritatea patriarhală în cadrul familiei, modificând astfel relaţia dintre sfera domestică şi sfera publică statală”[10]. Graniţa dintre aceste două sfere a devenit volatilă, permitând statului să-şi exercite controlul sub pretextul protecţiei sale.


[1] Gail Kligman, Politica duplicităţii. Controlul reproducerii în România lui Ceauşescu, Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 29.

[2]Zoe Petre, „Promovarea femeii sau despre destructurarea sexului feminin”, în Miturile comunismului românesc, coord. Lucian Boia, vol. 1, Editura Universitară, Bucureşti, 1995, p. 23.

[3]Corina Pălăşan, „Caracterul restrictiv al politicii pronataliste în România comunistă” în Transformarea socialista. Politici ale regimului comunist între ideologie şi administraţie, coord.Ruxandra Ivan, Iaşi, 2009, p. 153.

[4]Gail Kligman, op. cit., p. 32.

[5]Gail Kligman, op. cit., p. 36.

[6]Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, Raport Final, Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 435.

[7]Gail Kligman, op. cit., p. 37.

[8]Lavinia Betea, „Interzicerea avorturilor (1966-1989) ca fapt de memorie colectivă” în Viaţa cotidiană în comunism, coord. Neculau Adrian, Polirom, Iaşi – Bucureşti, 2004.

[9]Gail Kligman, op. cit., pp. 37-38.

[10]Ibidem,  p. 38.

 

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe Aprilie 4, 2011 în Recurs la istorie

 

Un răspuns la „PROTOTIPUL FAMILIEI ROMÂNEŞTI SUB REGIMUL COMUNIST (1965-1989) I

  1. Istorie și realități

    Aprilie 7, 2011 at 9:50 pm

    Emanciparea femeii în comunism trebuie supusă unor analize mult mai în esență. Până acum majoritatea persoanelor care abordau acest subiect priveau lucrurile doar din perspectiva evoluției reglememntărilor juridice, dar puțini au văzut precum Mia, și aici e valoare articolului, că de fapt această emancipare a devenit treptat un control tot mai puternic și repercursiuni grave al regimului asupra femeilor.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: