RSS

Statul etnocrat al lui Nichifor Crainic

11 Apr

Chele Ștefan

Facultatea de Istorie, U.A.I.C.

Anul 1926 îl găseşte pe Nichifor Crainic ca un intelectual format din perspectiva studiilor, acum el fiind chemat să înveţe şi pe alţii. Din acest punct preia conducerea revistei culturale Gândirea, căreia îi va ,,imprima o nouă ideologie etno-ortodoxistă”[1]. Începuturile colaborării cu aceasta îl găsim încă din 1923 prin eseul ,,Iisus în ţara mea”[2].

În jurul acestei reviste s-a format un adevărat şi puternic curent, gândirismul, Crainic fiind cel care, prin articolul amintit mai sus, fixează elementul esenţial, Ortodoxia[3], care era ,,ieşită la lumină după ce fusese ignorată în secolul al XIX-lea, sub influenţa spiritului francez ateu sau a filosofiei germane idealiste”[4]. Alături de Ortodoxie îşi vor găsi locul, tradiţionalismul, autohtonismul, monarhismul, toate patru constituind puncte cardinale în gândirism și temelia pe care Nichifor Crainic a construit ,,Programul statului etnocrat”[5].

Nichifor Crainic Vom încerca în cele ce urmează, să realizăm o analiză asupra primului capitol al acestui program, încercând să evidenţiem că acesta a fost un produs de gândire şi simţire pur românească izvorâtă din interiorul românilor.

Statul etnocrat este expresia ,,contrară  statului democratic, sau ţărănesc, sau proletar” definindu-se prin înţelegerea cuvintelor emise de N.Iorga în 1909 că România este ,,a românilor, a tuturor românilor şi numai a românilor”[6]. Statul naţional este o rezultantă a ethnosului nu a demosului pentru că ,,neamul sau naţiunea îşi crează expresia politică proprie”[7] el e ,,organizarea dinamică a naţiunii prin voinţa şi puterea românilor neaoşi”[8] iar ,,factorii lui principali sunt: pământul, sângele, sufletul şi credinţa”[9].

Pământul

Acest factor, pe lângă sensul său propriu, cuprinde prin extrapolare, sensurile de proprietate, de autohton sub aspectul de pământ propriu, cetate proprie, patrie proprie,  neam propriu şi toate cumulate  înţelesul de stat propriu[10]. Nichifor Crainic va organiza eceste sensuri constituin o judecată prin care înţelegem că autohton înseamnă că ,,sunt proprietarul firesc al unui pământ, sunt proprietarul moral al unei patrii, sunt proprietarul politic al unui stat în măsura în care toate aceste lucruri se contopesc în conştiinţa unei destinaţii superioare, vrednică să trăieşti, să suferi, de ce să te bucuri şi chiar să mori pentru ea”[11].

Cele arătate au o fiinţialitate comună la nivelul statului iar fiinţialitatea individuală se regăseşte la nivelul familiei doar ,,singurii regii şi poeţii îşi îngăduie să vorbească de ţara mea, de nemul meu, de patria mea ca de o proprietate personală… prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională”[12]. Naţiunea şi naţionalismul sunt rezultatul acţiunilor şi convingerilor comune. Naţiunea şi naţionalismul sunt doi termeni de-o vastă abordare, ce implică multiple aspecte şi înţelesuri datorită imaginii particulare pe care o dezvoltă atunci când iau naştere într-un anumit spaţiu geo-politic şi cultural. Puse în oglinda convingerilor lui Nichifor Crainic acestea reflectă o nuanţă creştină, singura în opinia emitentului care defineşte fidel esenţa lor. Despre ceea ce implică asumarea lor, riscurile care le însoţesc aducem spre reflectare aprecierea lui Dumitru Stăniloaie care credem că înlătură o serie de dificultăţi de înţelegere ,,naţionalismul în sine luat nici nu mântuie nici pierde. Dar în practică orice naţionalism sau mântuie sau pierde după cum este sau nu străbătut de credinţa creştină”; astfel mântuitor este naţionalismul creştin iar ,,o formă a sa…naţionalismul crainicist”[13].

Se poate reproşa referatului de faţă şi prin el nouă faptul că folosim multe citate în expunerea noastră, dar considerăm că nu putem trece peste sensul pertinent dat de aceşti formatori de opinie cuvintelor cheie în jurul cărora migrăm în construcţia acestei analize, cu atât mai mult cu cât acestea ne sunt la îndemână expuse cu o simplitate şi o logică acceptată de noi.

Credinţa

Puţin probabil ca cineva va reuşi să exprime prin cuvinte esenţa credinţei, citatul din Pascal este în acest sens unul sugestiv ,,Inima are raţiunile ei pe care rațiunea nu le cunoaşte”[14]. Pentru a putea trece credinţa prin filtru raţiunii, cea dintâi ar trebui să fie dizlocată în părţi componente şi apoi explicată iar o credinţă fărâmiţată pierde una din caracteristicile ei esenţiale şi anume unitatea. Nu poţi crede în Dumnezeu doar dintr-un punct de vedere, doar cu o parte din tine (cu gândul, cu inima) iar cu cealaltă parte (faptele de implicare  şi de susţinere a credinţei) să nu  se dovedească această credinţă. Credinţa se simte cu acele instrumente şi prin acele componente compatibile cu ea iar verificarea lor se face prin raportarea la fapte. În acest sens propunem un tablou ,,România organizată în procesiunea miilor şi miilor de tineri, cântând în mersul ei solemn şi recules cântecul bisericesc: Cu noi este Dumnezeu înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi căci cu noi este Dumnezeu. Am văzut-o urcând dealul Patriarhiei, purtând pe umeri crucea durerilor şi a speranţelor noastre s-o depună în biserică”[15]. Iată întregul, comuniunea, simţirea şi credinţa completă: România miilor de tineri, marşul şi cântecul, asumarea durerilor şi scopul final-viaţa veşnică, un tablou al naţiunii şi al naţionalismului creştin.

Sângele şi sufletul

Am grupat aceşti doi factori, amintiţi anterior, pentru că ei concură la susţinerea elementului primordial şi absolut necesar existenţei statului etnocratic şi anume ordinea. Aceasta constituie o constituţie mutuală în baza căreia se enunţă ,,legea lui Hristos, legea statului!” şi asfel ,,naţiunea nostră e creştin ortodoxă, născută, iar nu făcută…idealul spiritual al statului, cristalizat în lege, nu poate fi în dezacord cu idealul spiritual al naţiunii noastre reprezentat de evanghelia lui Hristos”[16].

Funcţiile de conducere ale statului etnocrat sunt oferite ,,sângelui” adică ,,numai românilor neaoşi”, aceasta îndeplinindu-se prin firea lucrurilor. Nu era admis amestecul cu străinii prin căsătorii, lucru propus în presă (noiembrie 1940) alături de înfiinţarea unui ,,Birou de consultaţii înainte de căsătorii”[17], aceasta pentru că ,,orice minoritar neasimilat, dar activ în organismul statului, e un element de disoluţie şi de ruină”[18]. Cu referire în special la evrei care ţin mai mult la neamul lor şi nu oferă ,,garanţia siguranţei în organismul oficial al statului”[19], Nichifor Crainic subliniază necesitatea abordării de către România a formei de organizare etnocratică a statului, etnocraţia fiind ,,voinţa politică a rasei autohtone de a face din stat expresia proprietăţilor ei şi organul misiunii ei în lume”[20].

De parte acealaltă, a lucrurilor de valoare ce necesită păstrate şi cultivate se află sufletul, crescut şi născut la sânul Ortodoxiei, educat la această şcolă după modelul nostru de viaţă: Iisus Hristos. În căutare intimităţii sufleteşti a românilor Crainic va găsi răspunsul în cartea lui D. Al. Lascarov-Moldovanu ,,Scrisori de război”. Cuvântul este sunetul emanat de suflet aşa cum ochiul este fereasta sufletului. Sub acest aspect românul în clipele sale de reală sinceritate, ca cea în vreme de război simte cum ,,fiecare cuvânt are aerul unui cuvânt ultim despre lucruri ultime ce zac ca pietrele în fundul fiinţei noastre”[21]. ,,După lectura lor , rămâi cu impresia unei ţări întregi care se roagă pentru biruinţa crucii”[22], exclamă autorul iar noi lămurin sensul crucii prin acea că nu e vorba de înţelesul cruciat al cuceririi ci acel al păstrării identităţii şi pământului strămoşesc în virtutea continuităţii ,,Tatăl tău, după cum ştii…. şi-a făcut datoria la 1913 şi 1916-18. Bunicul tău a fost erou la Plevna, la 1877, iar tatăl bunicului tău a luptat la 1848. Prin urmare, moştenind un sânge războinic, nostalgia nu trebuie să-ţi copleşească sufletul. Înainte cu Dumnezeu şi cu combatanţii tăi”[23] , astfel scria un părinte fiului aflat pe front în anii ‘40. Concluzia se poate desprinde cu uşurinţă şi anume că ,,Acesta e sufletul românesc cel adevărat. Şi pe temelia lui trebuie clădit statul şi cultura naţională”[24].

Statul etnocrat este o emanaţie a înţelepciunii şi dinamismului românesc. Raţiunea este grosolană, fragmentează şi expune, pe când credinţa este subţire, firavă, învăluie şi farmecă, interiorizează şi mistifică.

Pământul înseamnă demnitate, românul este ortodox, plămădit de Dumnezeu din acesta, trăieşte prin el şi-l stropeşte cu sânge sfinţindu-l asemenea străbunilor lui. De aceea pierderea lui cere martirajul, iar înstrăinarea lui în alte mâini este o apostazie. Pământul este al lui, stăpânirea îi revine prin dreptul sângelui acordat de Dumnezeu doar lui din momentul în care l-a aşezat aici. Românul este profund spiritual, stăpânul său este voievodul şi apoi monarhul garant în faţa lui Dumnezeu al pământului, sufletului, credinţei şi sângelui şi prin aceste numim şi cuvintele cheie ale demersului nostru.

Miza particulară a constituit-o indentificarea acelor aspecte comune cu principiile statului etnocrat pe care le împărtăşim potrivit propriei noastre  raţiuni şi credinţe. Putem fi în această situaţie condamnaţi ca ideologi şi nu ar fi o greşală de vreme ce emitătorul ecestui verdict nu se identifică cu nimic din cele arătate mai sus. Aceasta însă nu afectează cu nimic posibilitatea de reuşită a unui astfel de gândiri.

Miza ştiinţifică a constituit-o dorinţa de a arăta că ortodoxia şi intelectualul de formare creştină a fost în stare să ofere un model politic, econimic, juridic, cultural-spiritual de conducere, noi susţinând doar partea justificativă a acestuia.

Personal credem că programul statului etnocrat constituia o variantă demnă de interes pentru viaţa politică respectivă, şi chiar dacă ea nu s-a concretizat întru totul atunci şi ceea ce s-a realizat a subliniat necesitatea unei atenţii deosebite la esenţe, pentru că iminente sunt derapajele. În momentul de faţă societatea românească poartă pe trupul său răni prea adânci ale degradării spirituale şi istorice iar prea luminatele raţionamente ale românilor, care nu prea mai sunt români, fac imposibilă mularea acestul model pe societatea  actuală, dar totuşi am fost capabili şi de o astfel de gândire.


[1] Nichifor Crainic, puncte cardinale…  p.234.

[2] Geta Marcela Pârvănescu, op. cit., p. 82.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem, p. 93.

[5] Ibidem.

[6] Nichifor Crainic, Ortodoxie şi Etnocraţie, Ed. Albatros, bucureşti, 1997, p. 241.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem, p. 245

[9] Ibidem, p. 246

[10] Ibidem, p. 154.

[11] Ibidem, p. 155.

[12] Ibidem.

[13] Geta Marcela Pârvănescu, op. cit., p. 31.

[14] Nichifor Crainic, Puncte cardinale… p. 48.

[15] Ibidem, p. 49.

[16] Nichifor Crainic, Ortodoxie şi etnocraţie… p.151.

[17] Mirel Bănica, Biserica ortodoxă română stat şi societate în anii 30, Polirom, Iaşi, 2007, p.100

[18] Nichifor Crainic, Ortodoxie şi etnocraţie…  p. 246.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem, p.165

[21] Nichifor Crainic, Puncte cardinal… p. 141.

[22] Ibidem, p.145.

[23] Ibidem, p. 143.

[24] Ibidem, p.146.

 

Anunțuri
 
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: