RSS

Tinerețea lui Mihail Gheorghiu Bujor și apropierea de socialiști

11 Apr

Săndulachi Costel – Lorinel

Facultatea de Istorie, U.A.I.C.

 

Mihail Gheorghiu Bujor s-a născut pe 6 noiembrie 1881, la Iași, fiind al șaselea copil al soților Gheorghe și Maria Gheorghiu. Mediul familial în care a crescut a fost unul extrem de numeros, totalul copiilor celor doi soți fiind de nu mai puțin de doisprezece. Însă numărului mare de copii, nu i-a împiedicat pe soții Gheorghiu să le ofere copiilor o educație decentă. Tatăl său era de o educație aleasă, provenit din Imperiul Austro-Ungar. Despre originile lui Bujor și a familiei sale Petru Pandrea scria în memoriile sale „ Soacra mea … baroană habsburgică, tatăl ei fiind Demetrius Stoika, graf von Wenezel und Salla, doctor de Viena de filozofie, adus de Simion Bărnuțiu ca profesor de latină la Universitatea de la Iași, căsătorit cu o moldoveancă Drăghici, moartă de tânără, căsătorit cu o altă moldoveancă, din care a ieșit Mihail Gheorghiu Bujor”[1]. Casa în care locuia numeroasa familie era situată pe strada Bucșinescu, făcând parte din vechiul grup de case care înconjurau palatul Beiului ( reprezentantul Porții)[2]. În familia lui Bujor mai existau, totodată, și doi unchi care aveau grade înalte în armată. Statutul familie Gheorghiu era unul favorabil, la nivel local cel puțin, iar M. Gh. Bujor a putut să-ți dezvolte calitățile intelectuale într-un mediu nu neapărat ideal, dar oricum propice formării sale. Școala primară, gimnazială, liceul cât și studiile superioare le-a urmat în orașul natal, unde intră pentru prima dată în contact cu ideologia socialistă.  În cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, urmează cursurile facultății de drept și facultății de filozofie, frecventând și cursurile de științe ale naturii. Începe să ia parte la întrunirile Cercului de studii sociale din Iași, care a format personalități importante ale mediului politic românesc de la începutul secolului XX:, Ion Sion, Em. Socor, V. Gafencu, A. Gusti[3], și este atras de ideologia marxistă și socialistă. Inițiatorii acestui cerc au fost Dr. Litman Ghelerter și Max Vexler.

În adolescență suferă o dramă, într-un interval scurt de timp îi mor o soră de 15 ani, un frate de 19 ani și altul de 23 ani de tuberculoză, apoi mama sa moare la 49 de ani și în doi ani moare și tatăl[4]. Drama îl marchează pe tânărul Bujor și va contribui la formarea sa ulterioară. În plan religios drama adolescentului Bujor îl va duce spre îmbrățișarea ateismului. Stagiul militar îl îndeplinește în cadrul unui batalion de vânători de munte între anii 1901-1902, având în urma instrucției gradul de sublocotenent în rezervă[5]. Debutează ca jurnalist în ziarul „Cronica” publicat la București de către frații Basilescu în anul 1901, continuă să scrie articole pentru această publicație până în anul 1904. În acest moment el este cunoscut doar pe plan local, următorul pas în ascensiunea sa politică este făcut odată cu mutarea sa în București și cu stabilirea legăturilor cu cercul socialist bucureștean. Ajuns la București începe să scrie articole pentru proaspăt reînființata gazetă socialistă „ România muncitoare”, care l-a avut ca redactor șef la început pe Iosif Nădejde-Armașu, plecat ulterior spre ziarul „Adevărul”. În urma debarcării lui Nădejde, Bujor preia poziția vacantă de redactor șef a „României muncitoare”, ziar finanțat de Cristian Racovski, care dorea să strângă în jurul său un grup de socialiști fideli și să refacă Partidul Social-Democrat din România[6]. Duce o activitate intensă publicistică, care îl va propulsa în elita mișcării socialiste. Această ascensiune este confirmată de alegerea sa în timpul conferinței socialiste din 29 iunie – 1 iulie 1907, în cadrul Comitetului Uniunii Socialiste, alături de  I.C. Frimu, C. Racovski, Gh. Cristescu şi N. D. Cocea[7]. Devine și unul dintre membri redacției publicației teoretice socialiste editate la Iași între anii 1907-1908.

În timpul evenimentelor din martie 1907 el publică articole în „ România muncitoare” prin care critică intervenția brutală a armatei la ordinele guvernului și îi apără pe țăranii răsculați. În primul articol care tratează acest subiect, Bujor face un apel către forțele armate să nu mai tragă în țăranii răsculați: „Niciodată gloanțele voastre în pieptul țăranilor asupriți! Trageți în vânt!”, așa se încheie articolul intitulat „Către concediați și rezerviști!”[8]. Alte articole care tratează subiectul și care cer oprirea asupririi țăranilor răsculați și fraternizarea cu aceștia a armatei și populației și în același timp aduc critici clasei burgheze sunt: „ În fața primejdiei…” , „ Destul” și „ Cuvântarea lui M. Gh. Bujor de la mitingul de la 11 martie” , toate publicate în România muncitoare. De partea țăranilor răsculați a fost toată mișcarea socialistă, vocea lui Bujor nefiind singura care a blamat măsurile guvernului liberal. O altă temă centrală a ideologiei socialiste promovate de Bujor a fost introducerea votului universal care a fost dezvoltată de acesta în articole critice la adresa sistemului electoral cenzitar practicat în Vechiul Regat la începutul secolului al XX-lea ca: „ Țara s-a pronunțat” unde concluzia articolului este mai mult decât edificatoare asupra conținutului „ Dacă, deci, țara s-a pronunțat, apoi ea s-a pronunțat, dar nu țara votanților, ci țara cea adevărată și dată la o parte s-a pronunțat cu tărie în contra stăpânirii de clasă și pentru votul obștesc”[9] , alt articol „Colegiul unic” din 1909, ca răspuns la principiul enunțat de partidul liberal, prin care urma să înlocuirea celor trei colegii electorale cu unul singur[10].

Bujor este în acest moment în strânsă legătură cu C. Racovski, cel care mai târziu îl va influența într-o decizie care va duce la arestarea sa ulterioară. Iar la nivelul ideologiei este clar influențat, ca de altfel toată mișcarea socialistă, de Constantin Dobrogeanu-Gherea. Printre funcțiile de conducere care le deține în cadrul mișcării socialiste se numără și cea din cadrul Comitetului de conducere al Uniunii socialiste alături de I.C. Frimu, Gheorghe Cristescu, N.D. Cocea și C. Racovski[11], acest comitet luând ființă prin unificarea cercurilor socialiste din Vechiul Regat. Acest nucleu va milita pentru reînființarea Partidului Social Democrat, acțiune care se va produce în anul 1910, când în urma unui congres partidul este reînființat. Bujor joacă un rol important în pregătirea congresului de reînființare, și primește onoarea de a citi în fața membrilor partidului a programului partidului, numit „Partea Principală” , care prevedea următoarele puncte esențiale: socialismul era rezultatul dezvoltării capitaliste ale țării, partidul luptă pentru apărarea clasei muncitoare, dar el nu tinde la împiedicare dezvoltării capitaliste, fiind o etapă necesară în dezvoltarea României spre socialism[12]. Amprenta ideologică a lui Dobrogeanu-Gherea este cât se poate de clară. Peste 10 ani realitățile socialiste vor fi total diferite, destabilizarea ordinei politice și folosirea tacticilor subversive luând locul acceptării capitalismului ca etapă de tranziție spre socialism. Bujor prezintă și programul agrar al partidului, care este redactat sub supervizarea aceluiași Constantin Dobrogeanu-Gherea, omniprezent în cadrul redactării programului partidului, în calitatea sa de principal ideolog al partidului.  Aceștia ajung la următoarele concluziile:  „ problema agrară are la noi o însemnătate mult mai mare decât în alte țări”, „ rolul țărănimii este cu mult mai însemnat și problema agrară e o problemă de prim rang și care cere o grabnică rezolvare”[13], care de altfel Dobrogenu-Gherea le va prezenta mai pe larg în cartea sa ce va apărea ceva mai târziu în acest an, „Neoiobăgia”.


[1] Petre Pandrea, Memoriile mandarinului valah, Ed. Albatros, București, 2000, p. 409.

[2] Nicolae Copoiu, Mihail Gheorghiu Bujor. Scrieri, versuri și proză, Ed. Minerva, București, 1983, p. 330.

[3] Idem, Mihail Gheorghiu Bujor. Scrieri social-politice (1905-1961), Ed. Politică, București, 1979, p. 12.

[4] Idem, Mihail Gheorghiu Bujor. Scrieri, versuri și proză, p. 330.

[5] Ibidem, p. 337.

[6] Stelian Tănase, Racovski: Dosar secret, Ed. Polirom, Iași, 2008, p. 10.

[7] Nicolae Copoiu, Mihail Gheorghiu Bujor. Scrieri social-politice (1905-1961), p. 14.

[8] M. Gh. Bujor, „Către concediați și rezerviști!, în România muncitoare, Anul III, nr. 2 din 11-18 martie 1907, p. 1.

[9] Idem,Țara s-a pronunțat…”, în România Muncitoare, Anul III, nr. 15 din 17 iunie 1907, p. 1.

[10] Idem,Colegiul unic”, în România Muncitoare, Anul V, nr. 75 din 5 februarie 1909, p. 1.

[11] Nicolae Copoiu, Mihail Gheorgiu Bujor. Scrieri social-politice (1905-1961), p. 25.

[12] Ibidem, p. 26.

[13] Ibidem, p. 28.

Anunțuri
 
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: