RSS

Națiunea și naționalismul în viziunea lui Karl Marx

19 Apr

Alexandru D. Aioanei

Facultatea de Istorie, U.A.I.C.

Contemporan cu frământările naționale ale secolului al XIX-lea, Marx interpretează acest proces prin schematismul marcat de conflictul dintre clasele sociale, și evoluția modurilor de producție. Deși în general marxiștii au înlocuit din discursul lor națiunea și naționalismul cu „rasa”, „clasa”, sau „sexul”[1], acest fenomen în plină ascensiune nu putea fi exclus din dezbaterile gânditorilor de stânga. Scena politică europeană era frământată de efortul de afirmare și recunoaștere națională al diferitelor popoare din Europa, fapt ce nu putea scăpa analizei lui Marx. Privind națiunile doar ca recipiente în interiorul cărora se frământau ideologiile și luptele de clasă, Marx corelează afirmarea națională de emanciparea economică și trecerea spre economia capitalistă. Identitățile și mișcările culturale erau rezultatul stadiului specific de dezvoltare al modului de producție[2]. Organizarea internă a unei națiuni precum și relațiile dintre națiuni, rezultau, potrivit lui Marx și din dezvoltarea diviziunii muncii[3].

Privind națiunea ca efect al unui anumit stadiu al capitalismului, născută din contradicțiile acestui mod de producție, ea nu poate fi explicată de către Marx, decât din perspectiva luptei de clasă și a diviziunii muncii. Potrivit autorului Capitalului, navigația, comerțul, manufacturile au dus la o izolare a națiunilor, soluția ieșirii din acest izolaționism fiind marea industrie. „Distrugând ideologia, religia și morala” ce individualizează fiecare națiune în parte, industria, potrivit opiniei marxiste, avea menirea de a elimina particularitățile diferitelor popoare, ducând la o omogenizare socială și politică. Acest fapt avea ca rezultat final universalizarea istoriei și distrugerea izolaționismului natural în care se afla fiecare națiune[4]. Fiecare societate industrială are nevoie de o cultură omogenă ca să unească toți membrii și a crea canale de comunicare între indivizi[5]. Aici intervine rolul statului, care potrivit lui Marx, trebuia să educe pe membrii săi într-o măsură în care, scopurile personale să devină generale, instinctul brutal înclinație morală, independența naturală libertate spirituală „astfel încât individul să se contopească în viața colectivității și colectivitatea să se contopească cu gândul individului”[6].

Materialismul istoric al lui Marx, nu poate oferi o explicație concludentă apariției fenomenului național[7], doar interpretează, influența, expansiunea, consecințele rezultate și îl pune în directă legătură cu evoluția modului de producție și a antagonismului dintre clasele sociale. Este adevărat după cum spune și Guy Hemet, că dezvoltarea industrială a dus la crearea unei clase omogene de specialiști pe diverse domenii, care trebuiau să folosească același limbaj în mediul economic. Crearea acestei clase de specialiști industriali a necesitat dezvoltarea unei culturi de masă, implementată prin politicile educaționale ale statului și care în cele din urmă au dus la o standardizare mentală și socială[8]. Conștiința unor grupuri umane, sau cum le numea Benedict Anderson, comunități imaginate[9], a apartenenței la aceiași limbă, istorie, religie, cultură, folclor, este omisă de către filosofia marxistă. Națiunile s-au format doar ca efect al trecerii de la sistemul de producție feudal la cel capitalist și nu din aderarea sau adoptarea de către o comunitate a unei  serii de valori și simboluri precum: „o istorie ce statuează continuitate în raport cu marii înaintaşi, o serie de eroi pilduitori pentru virtuţile naţionale, o limbă, monumente culturale, un folclor, locuri memorabile şi un peisaj tipic, o mentalitate specifică, , însemne oficiale – imn, drapel – precum şi identificări de ordin pitoresc: costum, specialităţi culinare”[10], menite a consolida coeziunea națională.


[1] Anthony D. Smith, Naționalism și modernism, trad. Diana Stanciu, Editura Epigraf, Chișinău, 2002, p. 11.

[2] Ibidem, p. 25.

[3] Karl Marx, Frederich Engels, V.I. Lenin, Dialectica raportului național-internațional în dezvoltarea istorică, stud. Introd. Ioan Mitran, Editura Politică, București, 1987, p. 18.

[4] Ibidem, p. 20.

[5] Anthony D. Smith, op. cit. p. 43.

[6] I. Cernea, Karl Marx-Geneza marxismului. Contribuții la istoria filosofiei marxiste (1842-1845), Editura științifică, București, 1963, p. 67.

[7] Lwszek Kolakovscki, Principalele curente al marxismului, Vol I, prefață Vladimir Tismăneanu, trad. S. G. Drăgan, editura Curtea Veche, București, 2009, p. 273.

[8] Guy Hemet, Istoria națiunilor și a naționalismului în Europa, trad. Silvia Dram, prefață Al Zub, Institutul European, 1997, p. 87-88.

[9] Potrivit lui Anderson, națiunea este o comunitate politică imaginară și imaginată (membrii săi nu se vor cunoaște niciodată) intrinsec limitată și suverană (ea este limitată de granițele statului). Benedict Anderson, Comunități imaginate. Reflexii asupra apariției și răspândirii naționalismului, trad. Roxana Oltean și Ionel Petrache, Editura Integral, București, 2000, p. 11-12.

[10] Ane-Marie Thiesse, Crearea identităţilor naţionale în Europa, secolele XVIII-XIX, trad. Giuliano Sfichi, Editura Polirom, Iaşi, 2000, p. 9.

Anunțuri
 
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: