RSS

Socialismul si infiintarea Partidului Comunist in Franta

27 Mai

Gheorghiu Mihaela

Facultatea de Istorie, Univ. „Al. I. Cuza”,

Organizarea politică a clasei muncitoare franceze cunoaşte un moment decisiv în 1905 odată cu crearea partidului socialist unit, SFIO. Până atunci, mişcările socialiste au fost dominate de ideile anarhiste sau descentralizate ale lui Prudhon, Cabet sau Fourier.

În 1879 a fost fondat Partidul muncitoresc francez al cărui programă a fost în mare parte scrierile lui Marx şi Engels, acestea opunându-se concepţiei lui August Blanqui. SFIO se afirmă imediat ca un partid revoluţionar, având ca obiectiv ruperea de capitalism şi punerea în funcţie a unei societăţi colective. Comunismul, în Franţa, a luat forma unei grefe marxiste-leniniste pe suportul unor mişcări muncitoreşti şi socialiste dinainte de 1914. SFIC (section francaise de l’internationale communiste) care a luat naştere la congresul de la Tours în decembrie 1920 prin dezmembrarea SFIO este la originea unei culturi politice bazate, pe de-o parte pe condamnarea capitalismului, şi pe de altă parte pe edificarea unui „socialism ştiinţific”. Partidul aplică de acum înainte instrucţiunile comunismului internaţional.

În 1929 social democraţia nu este decât social-fascismul , SFIO vede ca ploua asupra sa expresii răzbunătoare care nu lasă fără răspuns. Aderarea la programul Adunării populare şi susţinerea guvernului socialist de Léon Blum în 1936 răspund în aceeaşi manieră strategiei internaţionale de la Moscova. În 1932 PCF a avut doar 8% din voturi, iar în 1936 a avut 15 %, în revanşă faţă de radicali care au avut 19 % din voturi în 1932 şi 14 % în 1936.

În 1947, Partidul Comunist Francez, care urma să preia puterea, adoptă ordinul Kominformului de a face parte din câmpul anti-imperialist și democratic pentru a lupta contra imperialismului american, aliații săi francezi și englezi și socialiștii de dreapta înaintea Angliei și a Franței.

PCF aprobă intervenţia sovietică în Ungaria din 1956, şi intrarea trupelor în Cehoslovacia. Devotamentul militanţilor, funcţionarea impertuabilă a aparatului, impactul electoral al PCF cât și sprijinul constant adus de către sindicat a permis menținerea forţei politice a comunismului francez. Acest partid a trăit prin obsesie, prin memoria partidului bolşevic al lui Lenin, a fost consacrat în disperare pentru a se auto-conserva chiar prin mărunţirea bazei sociale şi prin prăbuşirea sa morală.

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: