RSS

Prelecțiuni istorice junimiste despre istoria națională Gheorghe Panu și A. D. Xenopol I

07 Iun

Cernică Simona

Facultatea de Istorie, Universitatea „Al. I. Cuza”

 

Junimea a însemnat pentru perioada secolului al XIX-lea reuniunea dintre elita intelectuală și poporul simplu, elementul de legatură dintre  acestea  a fost pe cale scrisă și anume prin revista Convorbiri Literare. În cadrul acestei reviste Gheorghe Panu și Alexandru D. Xenopol au publicat prelegeri  cu privire la importanța istoriei și culturii noastre naționale. Pe parcursul timpului alte publicații în Convorbiri și anume ale lui Dan Bodin și I.C. Felitti  au susținut ideile istoricilor Junimii . În următoarele pagini îmi propun să aduc în discuție două obiective importante cu privire la cultura și istoria noastră națională. Perioada pe care G. Panu și A. D. Xenopol o abordează în prelegerile lor nu se limitează doar la secolul în care ei au trăit și anume sec. XIX, ci fac o analiză a trecutului îndepărtat.

Originea poporului român este un prilej pentru G. Panu sa faca anumite critici la adresa unor pretinși istorici care nu cerceteaza sau omit anumite izvoare importante cu privire la trecutul nostru, și astfel dau apă la moară scrierilor straine mai precis nemțesti și slave care din interese pe care am să le prezint mai târziu, afirmă ca noi nu am avea origine latină ci că suntem un neam cu alte rădăcini . Aș mai putea afirma faptul că această mișcare literară Junimea a avut nevoie nu numai de oameni cu imaginație romantică precum cea a lui M. Eminescu, care putea fi uneori periculos de subiectivă, ci și de oameni care sa spună adevărul fără implicații ale unei imaginații ce ar putea să trișeze istoria.

În preocupările junimiștilor, studiul istoriei propriu-zise nu intra în preocupările imediate  ale fondatorilor Junimii. Însemnătatea acestora nu le scăpase însă din vedere. Pe Maiorescu îl cunoaștem stăruind câteva decenii pentru formarea unui istoric în spiritul Junimii, capabil să producă numai niste sinteze  fără a pune prea mult accentul pe lucrări vaste și încărcate de informații istorice.

Fenomenul Junimii a fost studiat mai cu seamă de istorici literari, de critici, de sociologi. Aprofundarea lui nu e posibilă totuși decât investigând și zonele conexe , dat fiind faptul că acestea au fost reprezentate adesea de personalități prestigiose.

Este mai des cazul istoriei, domeniu în care precum am mai spus s-au manifestat direct A. D. Xenopol , G. Panu dar și Titu Maiorescu cei mai de seama istorici ai Junimii.     

 

Cultura natională se intitula primul studiu trimis de A. D. Xenopol pentru Convorbiri, studiu conceput in spiritul școlii etnopsihologice  a cărui doctrină avea să o cunoască  doar ulterior pornind de la o prelegere  de psihologie a lui T. Maiorescu.[1] In studiu el iși propunea să explice  ce anume inseamnă cultura nqțională,  care este câmpul ei și la ce este bună.

Ocupându-se apoi de problema specificului, de formare sub care se înfațișează această cultură, limbă, literatură, – în serns larg cuprinzând și istoria-, artele, dreptul de a demonstra necesitatea ei.

Spre  aceste domenii se cuvenea îndreptat interesul, și A. D. Xenopol le cercetează pe rând pentru a conchide că: cultura natională a unui popor există mai întâi  în păstrarea, dezvoltarea, și cultivarea limbii sale, apoi în regularea raporturilor indivizilor săi, atât a celor de drept cât și a celor de moravuri.[2]

Însă A. D. Xenopol nu era singular in epocă, nici chiar între junimiși, cu toate deosebirile de opinie  care au iscat polemici incă de la început. Sub semnul istorismului, Maiorescu definea cultura ca pe un produs apărut pe o anumită treaptă evolutivă a omenirii, strâns determinată de dezvoltarea economico-socială iar cultura natională o sarcină care consuma neântrerupt puterile vitale.

Afirmând că de la Junimea au rămas câștigați definitiv pentru știintă si literatura română doar Titu Maiorescu, Mihai Eminescu si Alexandru D. Xenopol,  Gheorghe Panu denotă fără indoială o mare severitate ca în multe din judecațile sale. Câștigat pentru cultura romană în sens larg a rămas el insuși mai cu seamă prin studiile critice din tinerețe și prin mărturia pe care ne-a lăsat-o fidelă, în fond chiar dacă uneori trădătoare sub unghi evenimențial asupra  junimii.[3]

Istoria natională spune Thierry, este o proprietate colectivă a unui popor, o parte din patrimoniul său moral . Fiecare generație este chemată mu numai să o conserve dar să o sporească în certitudine și claritate.

Desele intervenții la rubrica Istorie din cadrul revistei Convorbiri Literare au adus in atenție preocupările lui A. D. Xenopol și ale lui G. Panu despre starea noastră națională. Insă națiunea noastră românescă nu este și nu are cum să fie un element independent de ceva. Fară doar și poate atât Europa cât și celelalte continente sunt factorii externi ce ne-au influiențat cursul istoriei, insă și noi la rândul nostru suntem cei ce am influiențat trecutul unor națiuni. A. D. Xenopol spunea în cadrul unei prelegeri că Antichitatea a dus la aparitia Evului Mediu, ori România în perioada sec. XIX a stagnat si a ramas impotmolită în sfera Medievală, și că poporul român trebuie sa contribuie fară doar și poate evoluția spre modernitate.

Partea cea mai interesanta a spiritului antic nu a fost aceea ce rămase în memoria popoarelor, pentru ca după cum am spus lumea de pe timpul navalirii nu era în stare să înțeleagă și să pătrundă producerile mărețe ale spiritului antic.[4] 

Dacă privim la istoria noastră vedem că ne infațișează acelaeși fețe deși în perioade diferite. Pînă către începutul secolului XIX,  românii au fost în epoca Evului Mediu a istoriei lor. Într-o prelegere publicata în revista Convorbiri Literare A. D. Xenopol își exprimă nemulțumirea față de felul în care lucrurile evoluează cu privire la români și spune el că: Iubirea pentru patrie și a poporului său trebuie înfăptuită prin fapte care sa-i asigure sau măcar să îi deschidă un viitor , și că țara nu are nevoie de vorbe goale.[5]     

Demult există convingerea că prin măguliri nu s-a făcut niciodată bine unui om de același lucru ar trebui să se convingă și o țară cu privire la anumite direcții care în loc de a arăta relele, neajunsurile, trebuie să însemneze mijloacele pentru îndreptare.

G. Panu vorbește despre intelectualii vremii, dar mai cu deosebire despre cei care învață și scriu istorie. Un număr destul de mare de învățați și-au dat osteneala de a dezgropa din întunericul bibliotecilor Europene, din unghiurile uitate  a țărilor noastre tot felul de cronici, documente, inscripții, monede cu privire la istoria noastră. Un lucru curios s-a constatat. Toți acei oameni care au lucrat în cărțile lor, au ajuns să se ferească a le întrebuința[6]. Descoperirile lor atestă faptul că multe dintre izvoarele care stau mărturie despre un eveniment anume  nu sunt potrivite cu măreția poporului român.

Instinctul de conservare la români era foarte pronunțat precum era la toate popoarele tinere și pline de viață: dacă ungurii sau tătarii năvăleau în țară, ei știau să își întoarcă pagubele pricinuite prin năvăliri pe teritoriul acelora, de multe ori popoarele vecine numai știau ce măsuri să mai ia contra acestui popor așa de tulburător și de aventuros. Românii se deșteaptă la o viată națională comform dorințelor lor, in viitor sunt măgulitoare iar ei se îndreaptă victorioși spre acest nou trai.

Atât absolutismul fanariot din secolul al XVIII-lea, cât și diplomația iscusită a Rusiei, se indreptau către o singură țintă: nimicirea naționalității române. Oameni instinctivi, românii își apără ceea ce au în primejdie. Inteligența  română își revarsă toate puterile sale  intrunite în apărarea acestui punct principal al vieții lor.

Cei ce începuseră mișcarea literară se pun în fruntea mișcării naționale. Fiecare tânăr care știe să țină o pană în mână, devine un patriot înfocat punându-și puterile sale în serviciul acestei cauze nobile. Politica și literatura au fost amestecate și comfundate precum naționalitatea și viața poporului erau erau strâns legate un de alta.

Originea noastră latină nu era recunoscută în rândul slavilor și al nemților. Aceștia nu utilizau în mod corect izvoarele pe care le aveau despre poporul român și nu aveau nici o bună intenție sau demnitate de a spune adevărul despre noi. Învățații străini slavi și germani, susțineau faptul că noi suntem o naționalitate slavă iar nemții că noi suntem o rămășiță gotică. A recunoaște că limba noastră cuprindea un element însemnat slav, ar însemna a înlesni și a da apă la moară spuselor slavilor cum că avem rădăcinile lor, și a Rusiei pericolul de anexare. [7]

A spune verde că odată Valahia a fost posesiune ungară, era a da un argument mai mult la pretențiile Austriei. Inamicii naționalitații noastre, aruncându-se intr-o extremitate, românii au căzut în cealaltă extremă. Culegând toate faptele glorioase ale străbunilor și lăsând în urmă pe acele ce credeau ei că ar servi rău cauzei naționale ei întâmpinară pe inamici cu acest specimen ca cu o probă de existența lor de popor. În același timp filologii alungau din limbă cuvinte străine derivându-le exclusiv din limba latină și formau în același timp un diaalect aproape curat latinesc. După cum am spus toți oamenii de talent, punându-se în fruntea mișcării se făcuseră profesori de limba română sau de istorie.[8]

Existența noastră ca popor numai este pusă la îndoială și dacă și astăzi ca popor poate să ne amenițe vreo nenorocire în neatârnarea noastră, desigur că aceasta se va face prin dreptul celui mai tare, nu însă după argumentele ce se aduceau acum 50 de ani și poate se mai aduc de câțiva învățați retrograzi.[9]

Ioan C. Felitti intr-un studiu publicat în revista Convorbiri Literare din 1927, spunea că la un om cult se naște dorința de a-și cunoaște strămoșii și evoluția poporului din care face parte, atât din curiozitate firească precum și pentru a se cunoaște mai bine pe sine insuși.

Persistența fondului daco-roman în ciuda amestecului de popoare perindate prin Dacia, extraordinara putere de conservare etnica a poporului român, constitue temelia pe care trebuie să se înalțe edificiul civilizației românești.[10]

Când ne amintim că la noi s-a adăpostit și că de la noi s-a  sprijinit tradiția culturală grecească a orientului creștin: că prin această tradiție s-a pregătit terenul pentru înțelegerea imediată a ideilor marii revoluții franceze, că manifestații culturale și sacrificii pentru aceasta au fost posibile în vremuri de restricție se cuvine să se deștepte în noi simțul datoriei imperioase de a face mai mult și mai bine pentru națiunea noastră.(foto htt//pvladhogea.wordpress.com20100630restituiri-a-d-xenopol-nationalismul-fragment-1)


[1] Al. Zub, Junimea implicații istoriografice 1864-1885, Editura Junimea, Iasi 1976, p. 100.

[2] Cornel Regman, Spiritul junimii în Junimea, Antologie 1.,  București  1973, p. 29.

[3] Paul Cornea, Oamenii începutului de drum, Editura Cartea Românească,București, 1974, p. 39.

[4] A. D. Xenopol, Studiu asupra istoriei noastre naționale în  Convorbiri Literare, nr. 1, Iași 1871, p.1.

[5] Ibidem.

[6] Gheorghe Panu, Studii asupra atârnării sau neatârnării politice a Românilor în deosebite secole în Convorbiri Literare, nr. 4, Iași,  an 1872, p. 152.

[7] Sorin Alexandru, Privind înapoi, modernitatea, Editura Univers, București 1999, p. 52.

[8] Studiul istoriei la români în Convorbiri Literare, nr 8, Iași, an 1874, p 56.

[9] Ibidem.

[10] Ioan C. Felitti, Istoria națională la Convorbiri Literare, în Convorbiri Literare, nr. 4, Iași, an 1927, p. 78

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: