Un 24 ianuarie gri

Anul acesta a fost cel mai trist 24 ianuarie de după 1989. Fără un pic de festivism, lipsind total etichetă şi protocol, celebrarea Unirii Principatelor la Iaşi. s-a transformat într-un circ, care a înnegurat momentul istoric şi marile personalităţi ale trecutului, în amintirea cărora s-au adunat oamenii în piaţă. Pentru prima dată Armata a dat onorul în faţa prefectului, care este un funcţionar public şi nu a preşedintelui aşa cum ar fi fost normal. Ajuns în piaţă, după puţin timp, mi-a fost dat să văd, printre drapele şi uniforme, cum un grup destul de numeros de persoane alergau în urma liderilor opoziţiei ce veneau ţanţoşi dinspre primărie spre Piaţa Unirii. Cucoane cu blănuri, bărbaţi care îşi purtau bărbile încrezute fugeau în urma celor doi, poate se vor atinge de ei ca de hainele unui arhiereu, că doar na, poate or fi binecuvântaţi la viitoarele alegeri cu niscaiva contracte cu statul. Cei din opoziţie au profitat de lipsa politicienilor puterii şi au confiscat evenimentul. Din păcate oamenii aceştia entuziaşti nu conştientizează că şi U.S.L.-ul îi poate în scoate în stradă cum i-a scos zilele acestea P.D.L.-UL.

După slujbă au început discursurile, iar cei prezenţi s-au întrecut în fluiera la mesajul premierului citit de către prefectul Tomaşeschi. Fiecare de acolo fluiera din toţi rărunchii şi dorea să se facă cât mai tare auzit, cine ştie poate erau plătiţi de cei din U.S.L. după decibeli. Evenimentul s-a încheiat pe melodiile lui Aurel Tămaş şi alor trei instrumentişti, o orgă şi două instrumente de suflat, toţi îmbrăcaţi în negru, că doar filmau la Etno TV nu erau la o sărbătoare naţională. Şi până la urmă, de ce să aducă primarul în Piaţa Unirii un ansamblu profesionist şi interpreţi adevăraţi de folclor dacă banii i-au trebuit pentru a-i aduce seara pe Andra, Zdop şi Zdup şi alţii. Despre focul de artificii ce să mai spunem, a fost mai frumos decât cel de la Roma din noaptea de revelion.  Nu puteau lipsi de la această festivitate nic fasolele cu cârnaţi, care de-a dreptul au fericit proletariatul uselist.  Revenind la Piaţa Unirii, am plecat de acolo trist şi frământat de o întrebare, de ce Ponta şi Crin au venit doar să danseze Hora Unirii şi nu au ţinut discursuri, oare le era frică de proprii fluerători?

 

Manifest

Moto: „În România învăţământul este o prioritate naţională”.

( Art. 2, al. a, Legea Educaţiei Naţionale)

Politica guvernărilor postcomuniste a adus învăţământul românesc la limita unei funcţionări decente. În urma unor reforme sociale şi economice deficitare şi aplicate arbitrar, statutul şcolii, al universităţii, al profesorului şi al studentului au decăzut foarte mult. Într-o societate bazată tot mai mult pe mercantilism, pe corupţie şi interes politic, valoarea, performanţa, excelenţa au fost îngenuncheate. Şcoala, instituţia care garantează viitorul ţării prin pregătirea viitorilor cetăţeni, prin asigurarea unui nivel educaţional formativ, necesar unei evoluţii social-economice este astăzi subfinanţată şi neglijată tot mai mult de puterea politică. Studenţii sunt consideraţi o masă manipulantă, ce contează doar în campaniile electorale. Subfinanţarea educaţiei afectează direct calitatea procesului educaţional, prin urmare cerem respectarea legii educaţiei ce prevede acordarea a 6% din PIB pentru educaţie. Autonomia universităţilor a fost afectată de implicarea tot mai agresivă a politicului în mediul academic, pentru recâştigarea, de către Universitate, a statului său de voce legitimă a cetăţii, cerem depolitizarea sistemului de învăţământ universitar şi preuniversitar. Se impune stimularea performanţei ştiinţifice în învăţământul superior, din acest motiv propunem ca finanţarea să nu mai fie pe cap de student ci pe criterii legate de calitatea procesului educaţional şi performanţele ştiinţifice. Dinamismul vieţii academice, evoluţia ştiinţei şi tehnicii impun reactualizarea periodică a programelor universitare dar şi a cursurilor obligatorii şi opţionale. În procesul educaţional, studenţii şi profesorii trebuie să fie parteneri egali, prin urmare cerem ca Universitatea să devină un spaţiu al dezbaterilor şi a dialogului academic, fundamentat pe logica argumentelor şi respectul faţă de opinia celuilalt. Crizele social-economice ce au lovit ţara noastră în ultimii ani au afectat atitudinea profesorilor şi studenţilor faţă de procesul educaţional. Cerem ca prin creşterea finanţării şi stimularea activităţii ştiinţifice să crească responsabilitatea atât a corpului profesoral cât şi a studenţilor faţă de cursuri, seminarii şi manifestări ştiinţifice.

Universitatea este şi a noastră, a venit momentul să ne facem auziţi.  Este rândul nostru să ne implicăm, să luăm atitudine, să condamnăm abuzurile de orice fel. Eşti student, demonstrează că ai ceva de spus, că ai personalitate, că lupţi pentru drepturile tale. (foto: cronicadeiasi.ro)

 

Printr-o nouă universitate spre o nouă societate!

 

Indignare și stupefacție

Aioanei D. Alexandru

Facultatea de Istorie, U.A.I.C.

În plin scandal despre reorganizarea administrativă și modificarea constituției, când se pare că nici unul dintre proiecte nu se bucură de sprijinul dorit, și pe deasupra, nici Curtea Constituțională nu este de acord în totalitate, președintele vine cu un nou scandal de presă. De data aceasta domnia sa, a reușit să pună presa pe jar cu un subiect care nu a fost deloc considerat de către istoriografie, cel puțin după ’90 ca fiind unul fierbinte sau controversat. Istoricii s-au pronunțat oarecum în unanimitate aspra evenimentelor care au dus la tragicul 30 decembrie 1947. Însă președintele țării, care după imaginile de la B1TV, citește istoria doar din revista „Historia”, a reușit să uimească și să surprindă opinia publică cu declarații care au depășit până și ridicolele teorii comuniste, ce au făcut carieră din a denigra imaginea monarhiei. Atacat din toate părțile, cu proiectele respinse de majoritatea partidelor și cu o imagine în scădere, președintele nostru a început să predea lecții de istorie pe la televiziuni marginale și să ne învețe cum să ne așezăm valorile. Cred că dumnealui dorește ca în locul Principesei Margareta să o punem pe Elena Băsescu, infatuată, lipsită de cultură și de multe altele, în locul Principelui Radu să-l punem pe Blejnar și ai lui interlopi de la vămi și din porturi, în locul Regelui să-l punem pe el care a disprețuit și a aruncat cu noroi în propriul popor. Nu în ultimul rând, cred că Traian Băsescu dorește ca în locul Casei Regale, care de ani buni sprijină UNITER-ul să punem familia Prigoană, îndeosebi pe Silviu Prigoană care dorea să-i taie pensia maestrului Radu Beligan pentru cumul de funcții.

A discuta despre anul 1947 și plecare Regelui este banal, și nu vreau să intru în jocul președintelui. Lucrurile sunt cunoscute și în mare parte clarificate. Nu trebuie să uităm când vorbim de acele vremuri de Armata Roșie ocupantă, de Gărzile Patriotice ale lui Bodnăraș, de miile de studenți care înfundau pușcăriile și care erau pregătiți pentru a fi sacrificați pe altarul revoluției socialiste dacă regele nu abdica. Pe lângă acestea nu trebuie să uităm de occident, de Marea Britanie și de Churchil care, din teamă că Statele Unite vor câștiga o mare influență în Europa, s-a grăbit să împartă în octombrie 1944 Europa de Est între el și Stalin. Nu trebuie să uităm că, plecat la Londra la nunta actualei Regine a Regatului Unit, sondând puterile vestice a fost sfătuit cu diplomație să reziste cât poate. Istoricii ani la rândul au petrecut o mare parte din viața lor prin arhive și biblioteci pentru a trasa prin cărți și articole de specialitate reperele acelei perioade, dar se pare că munca lor a fost inutilă din moment ce unii au revelații.

Atunci când privim la Regele Mihai, la Casa Regală și la Președintele Traian Băsescu și Președinție avem în față două simboluri. Primul este simbolul unității românilor, al modernizării, al principialității, al modestiei, al onoarei, al bunului simț, este simbolul unui trecut la care nu de puține ori ne uităm cu admirație și cu nostalgie. Al doilea este simbolul marinarului educat pe valuri, al clanurilor mafiote, al domnișoarelor, blonde sau nu, de „succesuri”, al parvenitismului, ignoranței, perversității, disprețului. E problema noastră pe cine alegem, la cine ne raportăm, pe cine luăm ca exemplu. Primul, după ce i s-a interzis să intre în țară, după ce a fost săltat de poliție de pe aeroport acum este făcut laș, om al rușilor, trădător de țară. Al doilea, înconjurat de oameni cu ceafa groasă, interlopi, traficanți de arme, corupți, analfabeți, mahalagii, este lăudat de unii care pentru curajul de a spune în sfârșit adevărul. Judecați dumneavoastră.

Din perspectiva adevărului istoric, așa relativ cum este el, Traian Băsescu a făcut declarații total greșite și lipsite de orice temei. Dar cum rămâne cu protocolul, cu postura de șef al statului, cu imaginea președinției? Este îndreptăți un șef de stat să facă declarații de genul acesta? De câte ori Sarchozy a declarat pe la posturi de mâna a treia că Napoleon a fost trădător de țară pentru cei 7000000 de francezi morți în Rusia? Nu știu ce scop politic are această declarație a președintelui, dar nu cred că a fost o inițiativă prea abil construită. Ar fi putut să-și manipuleze și să-și mintă în continuare alegătorii, cititori de Cancan, Libertatea și alte reviste culturalizatoare, prin alte mijloace decât atacul asupra istoriei țării al cărei imagine și ale cărei simboluri trebuie să le apere.. După ce a tăiat salariile profesorilor, cercetătorilor în istorie acum le spune și cum să scrie despre trecut. Nu știm la ce să ne așteptăm de la actualul președinte, poate ne pregătește și un manual de istorie unic, unde scoatem pe Brătieni, pe Maniști, și așa erau P.D.L.-iști și îi punem pe Gheorghe Flutur, Blaga, Udrea, Blejnar, Elena Băsescu. Sunt salutare atitudinile luate de jurnaliști, de oamenii de cultură și de istorici, a venit momentul ca o parte din ei să-și spele păcatele colaborării cu actualul regim. Cu toate acestea aștept reacții și mai vehemente și din partea altor persoane mult mai influente (foto http://student-la-istorie.blogspot.com/2011/04/regele-mihai-aprilie-1992-amintiri.html).